Ghid restaurante si baruri Bucuresti
Restaurante
Cafenele
Bar / Pub
Club / Disco
Night club
Casino
Saloane
Pizza
Catering
Evenimente
Articole
Stiri


Abonare la newsletter:

Go!

Nou pe site:

Ideal pentru:

Meniuri:

Cele mai vizitate:

Cele mai votate:


Ultimele actualizari:


 Căutare:  
 


Cauta!
 
avansată







Cu lindabii la rafting pe Nera

Echipa Lindab intr-o scurta pauza la primul pod
Intro

Romania nu are inca o traditie in sportul numit rafting. Cel putin asa se lauda orice cetatean care a coborat cel putin o data pe rau cu o barca mai mult sau mai putin adecvata acestui sport. Oare chiar asa sa fie? Am ajuns prima data pe Nera la cursa traditionala de barci acum trei ani. Evident habar nu aveam ca raftingul se practica la noi in tara, cu exceptia unor reportaje de pe la televizor in care "nebunii" erau prezentati la stirile de maxima audienta doar in zilele in care violurile, accidentele si mondenitatile care intrau in pana de "happening-uri" nu aduceau suficienta “carne” editiei. Istoria a demonstrat ca placerea unui om de a-si croi drum printre ape inspumate exista in Romania de cel putin 20 de ani si va dainui mult timp de acum incolo.

La drum

Drumul cu un autocar special inchiriat pentru expeditie duce cei peste 40 de participanti si mai mult de zece barci, canoe si alte obiecte plututioare spre locul de imbarcare, in inima Carsului, la intrarea in Cheile Nerei. Autocarul va ocoli si ne va pescui de la iesirea din chei, la confluenta Nerei cu Beusnita, in parcul natural Cheile Nerei Beusnita, pentru a face drumul de intoarcere prin Moldova Noua prin Cazanele Dunarii, loc la fel de pitoresc precum cheile pe care le vom parcurge in traseul de rafting.


Sorin are o barca veche care are un por. S-a chinuit sa il astupe inainte de lansarea la apa, dar ii face probleme si pe drum. Echipa Lindab se ofera sa il ia in barca, dar orgoliile sunt mari. Sunt oameni veniti din toate colturile tarii: Bucuresti, Braila, Cluj, Timisoara si evident Drobeta, resedinta clubului organizator, SpeoMH Alpin Experience. Sorin se ingrijeste ca fiecare barca sa fie in stare buna, in asa fel incat sa poate termina cursa. Raftingul nu e o joaca si Sorin are suficiente incidente la activ sa se verifice cele mai mici detalii barcile. Incidente de tot felul au marea proprietate de a transforma in cateva secunde aceasta distractie intr-un calvar.

La apa

Ajunsi la locul de imbarcare, ne echipam si punem barcile pe apa intr-o veselie generala. Nera pare mai vijelioasa in aceasta primavara decat datile trecute, dar vestele de pe noi, castile si neoprenele ne fac parca mai neinfricati in fata valtorilor ce ne asteapta. Ca de obicei, componenta echipelor se schimba de la minut la minut. Cami se plange ca sta in fata si o sa ia toate valurile in plin. Cristi o linisteste, spunandu-i ca ne vom face "rotatia cadrelor".

Barcile plutesc agale la inceput. Sectorul de start e anume ales mai domol, sa testam barcile unele neudate de la tura de anul trecut (!), pentru ca la pod sa facem ultimele pregatiri inainte de intrarea in chei, de unde nu mai e loc de intoarcere. In fata avem un bustean. Ne chinuim sa trecem barca peste el si acum e cea mai mare probabilitate sa simtim apa rece pe spate prelingandu-se pe sub costumul de neopren. Trebuie sa te feresti mereu de maluri, unde sunt bolovani, cioturi, ragalii si alte pretendente la contactul nemijlocit cu aerul din barca.

Ma razbeste foamea, iar locul de popas este multi kilometri mai in aval, la Lacul Dracului (pestera partial inundata ce a fost explorata in galeriile post-sifon de scafandrii de la GESS). Ceilalti insa par sa nu isi fi pierdut energia cu care carau dimineata barcile de la autocar spre mal. Barcile au diverse nume: cuirasatul, balena, Miss Nera etc, in timp ce echipele au si ele nume asortate cu personalitatea participantilor si participantelor: Dream Team, Lindabii (de la sponsorul Lindab care a asigurat achizitionarea echipamentului), Corsarii Durdulii, Corsarii Desirati.

Ajunsi la primul si cel mai mare pod, oprim cu totii pentru o scurta pauza. Se fac fotografii, unii inca mai fac cunostinta cu cei din celelalte barci, se testeaza flotabilitatea, se fac ultimele lipituri. Sorin si Tatanu au la ei seturi complete de reparatii pentru ambarcatiunile de toate tipurile si mai ales toate varstele. Barcile Lindab, noi-noute, evident lucesc in soare, si la fel de tare lucesc si ochii celorlalti doritori de astfel de barci aproape indestructibile. Reusesc sa imi uit casca pe mal, in prundisul incins de soare, evident dupa ce am parcurs cu barcile cateva sute de metri de la pod. Ma intorc pe mal, zambind politicos oamenilor de pe bicicleta care ma saluta cu ochii bulbucati. Probabil asa e pe aici datina, sa tii ochii cat cepele cand dai buna ziua. Ma gandesc mai bine si le dau dreptate: cu neoprenul negru, mulat pe mine si cu casca galbena pe cap arat ca un pinguin din desenele animate cu Tom si Jerry.

Cu marele regret ca nu am o maceta ascutita la mine, ajung cu greu printre ierburile inalte pana la frunte la locul de popas. Aflu ca cineva a fost binevoitor si mi-a luat casca, urmand ca eu sa o recuperez la o urmatoare escala. Am venit de pomana, injur in barba. Nu am altceva de facut decat sa fac autostopul pe mal si, mare surpriza mare, sunt pescuit de doua barci in care Chiliban impreuna cu niste clujeni si un catel negru si jucaus se indreapta agale spre Lacul Dracului, unde vor filma o scufundare cu butelii in pestera-sifon. Facem jonctiunea cu barca mea, imi salut coechipierii satui de asteptat si pornim in formatie completa spre sectorul ingust ce ni se infatiseaza inaintea ochilor.

In chei

Ne apropiem de chei. Johnnie rearanjeaza banana de echipament in care avem aparatele foto. Daca ne rasturnam si le pierdem, aia suntem. Chiar inainte de intrarea in chei, tragem la mal si ne chinuim sa fotografiem un pod natural, o fereastra carstica pe care o putem admira doar noi, cei care ne incumetam sa ne lasam dusi de apa rece si limpede a Nerei. Strangem vaslele in maini si asteptam prima opintire in peretele stang, unde un bolovan abia asteapta sa ne rastoarne. Trecem cu bine si ne regrupam cu ajutorul unui contracurent pe malul celalalt, asteptand sa fotografiem celelalte barci. Au trecut cu totii. Am sarit din proprie initiativa din barca incercand sa dirijez barca spre ape mai linistite. M-am lovit destul de rau si solicit fetelor un masaj la spate, desi m-am lovit la picior. Fetele rad si ma stropesc cu o vasla bine plasata razant la luciul apei. Se pare ca mi-a facut bine, ma reped spre barca lor si ma lovesc din nou de o alta stanca de sub apa, in rasetele generale, in timp de fetele manevreaza rapid barca si se indeparteaza.

Trecem pe rand pe langa podul natural (facut din calcare erodate in timp), de moara de apa - maiestrie inginereasca de acum mai bine de un secol, pentru imortalizarea careia trebuie sa depunem un efort considerabil: curentii puternici ne silesc sa renuntam la fotografii si sa ne vedem mai departe de drum. Oprim in schimb la un canion lateral - sector foarte ingust de chei, probabil un fost ponor ce isi aducea aportul in meandrarea parcursului acum cateva milenii. Ne oprim sa mai imortalizam cativa pereti cu aparatul de fotografiat pazit cu strasnicie de furia apelor intr-un bidon special, cu capac etans. Tot aici profit de ocazie sa il rastorn pe Razvan din barca in timp ce radea la barca plina de fete ce trecea pe langa noi. Cu tigara cu tot. Este pentru mine, monument anti-fumat, o ocazie nesperata de a ma razbuna pe zecile de fumuri de tigara inhalate pe traseu, sub pretextul "ce aer curat e, lasa-ne cu scandalul!".

Feerie pe luciul apei

Ultima parte a traseului e cea mai usoara dar si cea mai spectaculoasa: apa molcoma ne poarta spre terminusul calatoriei, in timp ce milioane de insecte ne atin calea. Sunt efemeride, insecte zburatoare cu o constitutie la granita dintre tantar si libelula, care roiesc deasupra apei. Pastravii-curcubeu se bucura de acest festin si plescaie apa in cautarea gazelor cazute in apa. Soarele deseneaza pete aurii atat pe peretii defileului, cat si pe luciul apei, si uitandu-ne spre cer, aripile translucide ale miilor de insecte din jurul nostru reflecta si ele auriul apusului. Ma simt ca in jungla amazoniana, doar crocodilii lipsesc, glumim si ne lafaim in barca incapatoare, ce si-a facut si de aceasta data cu prisosinta datoria.

Toate barcile au ajuns la locul de iesire din apa. Cursa de aproape 40 de kilometri a luat sfarsit, parca prea repede si parca prea usor. Tragem cu greu barcile peste maracini spre locul de campare. Ne e frig si foame si de-abia asteptam sa incingem un foc si sa montam cat mai repede corturile. Autocarul care a folosit un traseu ocolitor a ajuns deja la locul de campare, iar cei care au venit motorizati au aprins focul de tabara. Dupa o tura rapida la pastravarie, fumul se inalta vesel, iar miresmele ne rascolesc maruintaiele chinuite de foame. Desfacem inca o sticla de bere si ne cufundam in clipocitul placut al paraului Bei, in care facem o ultima baie rece si revigoranta chiar inainte de apusul soarelui.

La final

Inca un an si inca o editie pusa pe raboj. Sorin si restul gastii de mehedinteni fac asta de aproape 20 de ani, cand conservele erau o raritate, iar peturile un lux vazut prin Neckermannuri. Strangem de zor sticle si peturi din tabara si plecam spre Cazanele Dunarii cu un munte de resturi menajere, pentru a gasi si la anul poiana de pe malul Beiului la fel de curata cum am gasit-o. Rupti de oboseala, motaim in autocarul lenes ce ne aduce inapoi teferi in Drobeta-Turnu-Severin.

Nera is cool!





Facebook

Perla Giurgiului (I)
(sau povestire aproape stiintifico-fantastica cu si despre mancarea de peste)
Manati de o istovitoare lene, dar si de plictiseala, ne-am urcat in masina si am purces catre Giurgiu.

Continuare..

Linkuri.ro - Online directory WebIndex - Catalogul site-urilor in imagini
22 Jan 2018, 21:37 Server: v1.  -  Developed by Webdev